Home

La 25 de ani, știu că nu există mâine. Totul se întâmplă aici și acum. Știu că fiecare dimineață poate fi ultima. La 15 de ani, diminețile erau uneori simple, alteori banale, frumoase, intense. Atunci lucrurile erau simple, tulburătoare, veșnice. Aveam tone de întrebări și convingerea că am tot timpul din lume să găsesc raspunsuri. Mâine, azi, peste un an. Ce conta? Era mult până departe, iar 25 era o cifra dintr-o galaxie îndepărtată, cu oameni mari, ciudați, mult prea serioși și preocupați.

La 25 de ani știu că sunt experiențe care nu te îmbogățesc cu nimic. Sunt timp ars inutil. Atunci erau căutari. Rătăciri. Încercări. Totul era permis. Justificat.

La 25 de ani știu că, de fapt, căutările n-au vârstă. Doar gustul vieții trăite te face să alegi altfel. Și mai știu că este esențial să fii autentic. Că nu are rost să forțez nimic pentru că experiențele vin întotdeuna la momentul potrivit.

La 25 de ani știu că obsesia adevărului dăunează grav bucuriei. Și mai știu că felul în care spui un adevăr îl poate face revelator sau distrugător. La 15 de ani, iubeam absolutul. Era totul sau nimic. Credeam că, descoperind adevărul, luptând pentru el, voi schimba lumea. Credeam cu fiecare celulă că toți oamenii sunt buni, vii, frumoși …eterni. Timpul nu exista. Totul era posibil. Aveam eternitatea mea.

Știu că oamenii nu sunt doar buni sau răi, ci un amalgam dulce-amar. Că fiecare poartă propria bătălie cu sine. Că alegem, chiar și atunci când nu știm sau nu facem nimic. Că dezamagirile sunt doar eliberări de tipare, de convingerea falsă că oamenii sunt așa cum îi văd eu. Că uneori lucrurile pot fi al naibii de simple. Sunt cum sunt. Și înțelegând, învăț să accept.

La 25 de ani știu că sunt întrebări pe care le porți cu tine toată viața. Și mai știu că pot fi vulnerabil și puternic în același timp. Că nu sunt perfect. Că am 100 de defecte. Dar pot să spun asta zâmbind. La 20 de ani nu știam.

Și totuși, unele lucruri au rămas, în esență, la fel. La 25 știu că iubirea adevărată este nemuritoare. La 15, doar credeam. La 25 de ani știu că totul se întâmplă cu un sens. La fel gândeam și la 15, doar că pe atunci nu știam. La 25 de ani, am păstrat în mod miraculous o anumită pudoare, descopăr oamenii încet, treptat. Și la 25 de ani mă revoltă minciuna și fățărnicia. N-am învățat să fiu zen. Am păstrat, însă, credința că, orice ar fi, trebuie să rămân viu, deschis , smerit în fața universului și a alegerilor pe care mi le oferă viața. Că n-aș renunța niciodată la ultimul dram de nebunie.

Ce am păstrat? Bucuria lucrurilor simple. Pasiunea. Spontaneitatea. Jocul. Umorul. Curiozitatea.

Ce am pierdut? Inocența. Dar i-am păstrat parfumul.

76044da7888b707a9c12d63661bc42c5

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s